Protectia Mediului

Prieteni,

Legea distrugerii Roşiei Montane

războiul total despre care v-am mai vorbit în ultimele luni a început. Iniţiatorii sunt trei miniştri ai guvernului Ponta. Primii doi, Plumb şi Barbu, ar fi trebuit – conform fişei postului – să apere natura şi cultura României; însă nu doar că nu se gândesc o clipă să-şi facă datoria, ci au trecut cu totul în tabăra adversă, propunând ei înşişi o lege a distrugerii totale. Contribuţia celui de-al treilea, a lui Dan Şova, e singura care n-ar trebui să ne şocheze – doar ştim cu toţii că ministrul ‘marilor proiecte’ acţionează în calitate de fiu al mamei sale, senior partner al firmei de avocatură care deserveşte Gold Corporation.

În zilele care urmează veţi vedea, probabil, multe luări de poziţie şi veţi avea ocazia să citiţi pe îndelete proiectul de lege; nu mă îndoiesc că veţi înţelege şi singuri cât de catastrofale sunt consecinţele acestuia. Eu vreau să vă atrag, deocamdată, atenţia doar asupra expunerii de motive. E necesar să vedeţi cum membrii Guvernului îşi asumă pe de-a-ntregul discursul propagandistic… ce spun eu aici? ar fi trebuit să scriu minciunile sfruntate cu care această companie a inundat mass-media românească de mai bine de doi ani.

Acţiune propusă: Scrie reprezentanților tăi in Parlamentul României

Să ne fie, însă, clar un lucru: nu mai avem de-a face doar cu oameni de presă ori formatori de opinie vânduţi; nu, de data asta e vorba chiar de politicienii în mâinile cărora se află deciziile ‘ultime’ – sau, mă rog, pen-ultime, fiindcă legea aceasta va merge în Parlament.

Ce scrie, aşadar, în expunerea de motive a legii (şi vă rog ca de-aici înainte aşa să o numiţi în minţile voastre) Plumb-Barbu-Şova?

Am ataşat aici întregul document; eu, unul, mă voi opri asupra unui singur citat, cred eu, cum nu se poate mai grăitor: “se impune declararea Proiectului prin lege ca fiind de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit, date fiind implicaţiile majore pozitive antrenate de acest proiect. // Necesitatea unei reglementări speciale a Proiectului derivă din faptul că experienţele anterioare şi semnalele primite de la mediul de afaceri demonstrează că procesul de autorizare a unui asemenea proiect este extrem de îndelungat şi anevoios, din cauza unui exces de reglementare care generează un cadru normativ birocratic, deseori necoerent şi necorelat cu nevoile de dezvoltare a afacerilor.”

Cum se traduce, simplu, în româneşte toată această pălăvrăgeală juridică?

De mai bine de cincisprezece ani, RMGC nu a reuşit să producă un proiect care să respecte legea: să protejeze mediul, să respecte dreptul la proprietate şi regimul monumentelor istorice, să îşi asigure până şi cele mai banale certificate de urbanism – toate acestea, dintr-un motiv simplu. În configurarea lui strict tehnică, proiectul minier este de la un capăt la celălalt o aberaţie, absolut irealizabilă în condiţii de legalitate. Iată de ce legea propusă de Plumb-Barbu-Şova pur şi simplu, ia unul câte unul toate obstacolele întâmpinate de-a lungul anilor de către companie şi le înlătură pe rând, în numele unui aşa-zis ‘interes naţional’.

Care interes? Mă veţi întreba. E simplu: interesul de a ceda 96% din producţia de aur şi argint obţinută acolo. De a aduce în ţară şase sute de miliarde de doze letale de cianură de sodiu. De a folosi şi infesta cantităţi imense de apă, punând în pericol toată viaţa de pe valea Arieşului. De a şterge ireversibil de pe suprafaţa pământului o localitate, o comunitate şi un patrimoniu istorico-arheologic fără echivalent în Europa. Interesul de a suporta toate cheltuielile în caz de accident (fiindcă Proiectul RMGC e atât de dăunător pentru mediu şi de periculos pe termen mediu şi lung, încât nu este asigurat şi nici nu va primi vreodată o asigurare din partea vreunui jucător real şi competent de pe piaţă). Interesul unei participaţii a statului român de 23%, care se va concretiza în primul deceniu de exploatare astfel: nici un profit, doar plata eşalonată a datoriilor pe care deja le avem faţă de acţionarul majoritar… fiindcă toate reclamele pe care le-aţi văzut în ultimii ani trebuie plătite şi ele – şi unde altundeva, dacă nu din buzunarul vostru?

Mai pe scurt: interesul celui mai mare ‘tun’ dat vreodată României, cu mult mai grav decât Bechtel sau privatizarea Petrom, fiindcă atunci doar am pierdut nişte avuţii, nu ne-am mai şi trezit otrăviţi şi privaţi de drepturile noastre elementare.

——————————

Ce putem noi, în aceste condiţii, să facem – toţi la un loc şi fiecare în particular?

Un prim efort, de întreprins imediat, e – cred eu – cel de înţelegere, conştientizare, depăşire a şocului. Este evident că nu mai avem de-a face cu oameni care să se prefacă, măcar, că respectă legalitatea sau interesul public, ci cu Guvernul cel mai ticălos-cu-tupeu pe care l-a avut România postdecembristă. Curajul de a face, pe faţă, sub ochii tuturor, furt şi distrugere ireversibilă, numindu-le ‘oportunităţi investiţionale’ şi ‘beneficii’ nu l-a mai avut nimeni dintre cei s-au succedat la conducerea ţării din 1989 încoace. Însă perplexitatea, pentru moment inevitabilă, ca şi sentimentul de fapt împlinit pe care îl avem la lectura unui astfel de proiect de lege trebuie depăşite printr-un efort psihic personal al fiecăruia dintre noi. Fiindcă pe asta. a se şi bazează această politică aberantă: pe stupefacţie, pe deznădejde, poate chiar pe frică. Or, vă asigur că oamenilor care rezistă în Roşia nu le va fi teamă să se opună prin orice mijloace (cu tristeţe şi spaimă în suflet, repet: prin orice mijloace, şi îmi declar solidaritatea deplină cu ei în tot ce vor fi nevoiţi să întreprindă) dezrădăcinării lor de acolo. Acestea, dragi prieteni, sunt modelele de comportament pe care trebuie să le contrapunem numelor mai-sus pomenite (Ponta, Plumb, Barbu, Şova etc.) şi pe baza cărora putem face o alegere definitivă, de partea binelui sau a răului. Până la ultimele consecinţe.

Al doilea lucru pe care fiecare ar trebui să-l facă e să urmărească tot ce apare, mai cu seamă din partea opoziţiei la Proiectul RMGC, privitor la amănuntele acestei legi. Trebuie ca până în septembrie, când legislativul se va pregăti de vot, să ştim cu toţii foarte bine despre ce e vorba.

Al treilea lucru este să ne întâlnim, cât mai mulţi, la Roşia Montana, la Fânfest, între 15 şi 18 august. Ediţia de anul acesta, evident, devine cu totul specială. Toţi cei care s-au întrebat, de-a lungul vremii, care e adevărul privitor la acest loc, la oamenii lui, la istoria şi bogăţiile lui, ar trebui să vină acum, într-un fel de al doisprecelea ceas, ca să afle şi să ştie ce ar putea pierde şi pentru ce, eventual, vor lupta.

Dar, fireşte, lucrul cel mai important, cel cu adevărat de ne-evitat, va începe odată cu luna septembrie. Aşteptaţi-vă la mişcări fără precedent, pe reţelele sociale şi în stradă, şi fiţi gata să vă alăturaţi. Însă, mai ales, faceţi-vă timp şi curaj şi putere şi mergeţi ‘peste’ reprezentanţii voştri în Parlament. Căutaţi birourile din teritoriu, cereţi audienţe, înscrieţi-vă pe listă şi dacă nu sunteţi primiţi în timp util dărâmaţi uşile şi intraţi peste ei… apoi explicaţi-le şi repetaţi-le până vor înţelege câteva adevăruri elementare:

1. că asta nu mai e o lege pe care să o voteze aşa cum le indică degeţelul şefului de partid/ grup parlamentar – ci fiecare, dar absolut fiecare dintre ei va trebui să răspundă personal privitor la votul său;

2. că vor avea în faţă o lege care violează drepturi constituţionale ale cetăţenilor, cum ar fi dreptul la proprietate şi la un mediu natural curat şi sănătos

3. că adoptarea acestui act normativ ar însemna, simplu şi scurt, trădarea intereselor României şi ale cetăţenilor ei şi ar constitui un abuz fără precedent, dar cu urmări negative imposibil de prevăzut.

—————–
Vă anunţ, aşadar, de pe acum că la un moment dat, în septembrie, România va avea o zi crucială, o zi care va determina nu doar soarta unei localităţi şi a unor oameni de undeva din munţii Ardealului, ci întreaga ‘coloratură’ a istoriei ulterioare a acestei ţări. Îi putem spune Ziua Trădării, sau poate, cine ştie? dacă ştim să punem de-un Taksim local, atunci Ziua Demnităţii. Indiferent ce şi cum va fi, important e – după părerea mea – să fim conştienţi că ea se apropie.

Şi să nu mai stăm cu mâinile în sân.